Alin și Marius sunt verișori. Vara aceasta, s-au întâlnit din nou în casa bunicilor de la țară. Pentru că au vârste apropiate, se înțeleg bine, deși toată lumea se miră de asta, pentru că temperamentele celor doi sunt total opuse.
Alin, plin de bunătate, cu o inimă mare de tot, în care se pare că ar încăpea toată suferința de pe acest pământ. Sensibil la necazurile altora și gata să dea o mână de ajutor chiar și la un băiat cerșetor de pe stradă. Ceea ce îl face însă mai special este smerenia, calmul și blândețea din vocea și comportamentul lui. Spre deosebire de Alin, Marius este într-o continuă agitație, mult mai puțin sensibil pentru ce este în jur, iar când își deschide gura, o face printr-o avalanșă de cuvinte, majoritatea prezentând propriile dorințe, realizări și descoperiri. E adevărat că starea materială din familia lui este mult superioară față de cea din familia lui Alin. Din acest motiv, Marius totdeauna avea jucăriile cele mai frumoase, haine de firmă, bicicleta cea mai tare și altele la fel.
De așteptat ar fi fost ca Alin să se simtă complexat, să fie supărat pe părinții săi că nu-i oferă și lui aceleași lucruri frumoase. Dar se pare că Dumnezeu a luat această inimă micuță în mâinile Lui puternice și a început să modeleze în ea un caracter nobil, înzestrat cu calități dumnezeiești. Alin era totdeauna mulțumit.
Nu s-a supărat când Marius i-a spus cu autoritate:
— Să nu pui mâna pe bicicleta mea că se uzează!
Copilul i-a zâmbit umil, fără să protesteze. Nu zise nimic nici când Marius plin de superioritate veni să-i facă cadou una din cele mai uzate jucării de care nu se mai folosea demult. Alin mulțumi și se prefăcu că nu-și dă seama, deși era evident că dacă nu i-ar fi dat-o lui, ar fi fost acum la tomberon. Marius îl credea un pic cam prost pe băiat.
Dar pentru faptul că Alin nu zicea nimic, nu înseamnă că nu înțelegea atitudinea josnică a verișorului său. El a auzit povestindu-se despre Domnul Isus care a fost cel mai blând și mai smerit om de pe fața pământului. Cum a coborât din cerul plin de slavă și a acceptat condițiile josnice de pe pământ, cum a ales să se nască într-un grajd, cum a tăcut când a fost jognit, scuipat și bătut. În mintea lui s-au întipărit cuvintele blânde ale Mântuitorului, adresate celor ce au venit să-L prindă în grădină: „Voi pe cine căutați?” Și apoi atitudinea protectoare față de ucenici: „Dacă pe Mine mă căutați, pe aceștia lăsați-i să plece.” Acest Domn era și Domnul acestui copil. În inima lui, purta un respect profund, o dragoste nemărginită pentru acest Mântuitor. Își dorea din toată inima să semene cu El și mai mult decât atât, peste ani, să părăsească pământul pășind cu umilință pragul cerului, contopindu-se în dragostea ce I-o purta Domnului său cu dragostea ce însuși Domnul Isus o va avea pentru el atunci.
În acea dimineață, după ce au servit micul dejun împreună cu bunicii, copiii s-au dus să se joace în curte. Unul din cățeluși se tot învârtea după picioarele lui Marius. Acesta s-a enervat, i-a dat un picior cu toată forța, de săracul a făcut câteva tumbe până a revenit cu picioarele pe pământ. Alin s-a dus și l-a ridicat, l-a examinat și a început să-i șoptească câteva cuvinte de alinare. Marius se uita batjocoritor la ei.
— Vă potriviți de minune, să știi... zise acesta.
Alin privi în altă parte.
Spre amiază, o bătrânică din vecini se chinuia să tragă după sine un cărucior cu un sac de grâu pe el.
— Marius, hai să o ajutăm! îi spuse Alin.
— Vezi-ți de treabă, ajunge ea până diseară acasă.
Dar celălalt se duse. A tras din greu alături de bătrânică, până ce aceasta a ajuns acasă. Marius s-ar fi descurcat mai bine, pentru că era mai mare și mai bine făcut, dar au reușit și fără el. Drept răsplată, femeia i-a dat copilului câțiva bănuți. Acesta a venit acasă și spuse:
— Uite, am primit niște bani, ia și tu jumătate.
Când a spus aceasta, Alin nu-l privi în ochi pe Marius. Fără să vrea, acesta și-a plecat ochii. Trebuia să recunoască: Alin avea un caracter plăcut.
Mult mai plăcut decât al său. Își aduse aminte numai de ziua de azi, nu trebuia să gândescă mai departe. Mda, Alin este, în primul rând, blând, blând cu toți... și cu un animal chiar. În al doilea rând, e smerit și în al treilea rând, darnic. Parcă mi-ar plăcea să fiu ca el - recunoscu băiatul. Îngândurat, porni spre casă.